Cum şi de ce scriem cu â din a sau cu î din i

 

writingRegulile ortografice care prevedeau scrierea cu î din i în toate cazurile, în afară de cuvintele român, România şi a derivatelor acestora, au fost aprobate încă din 1953. Majoritatea cetăţenilor noştri au început să citească şi să scrie româneşte în conformitate cu aceste reguli, care stipulau redarea grafică a sunetului î într-un singur fel, cu î din i.

Ulterior însă ortografia română a fost modificată, trecându-se la scrierea cu â din a, care este mai aproape de principiul etimologic. În conformitate cu noile reguli, a fost editat în 2005 „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” (DOOM), după care se conduce acum toată lumea care scrie cu â din a.

Însă, fără să consulte dicţionarul, unele persoane au înţeles că de acum înainte peste tot se va scrie cu â, aşa cum se scria cândva doar cu î. Regulile sunt totuşi ceva mai complicate, pentru că în actuala ortografie sunetul î poate fi redat în scris şi prin î din i şi prin â din a.

Iată care sunt aceste reguli: se scrie î la începutul cuvintelor: învăţător, încolo, a întreba etc., deci nu se admite scrierea „ânceput”, „ânger”, „ânsă”; tot î apare la sfârşitul cuvintelor – a coborî, a hotărî, a zăvorî, a izvorî, aşa că e greşită scrierea „coborâ”, „hotărâ”; se scrie â doar în interiorul cuvintelor – pământ, cuvânt, tânăr, când etc. Aici mai există însă o regulă ”adiacentă”: dacă la cuvintele care încep cu î se adaugă un prefix, atunci se păstrează litera lui iniţială î chiar şi după prefix, astfel că î apare şi în interiorul cuvântului, de exemplu: neînţeles, a reînvia etc. La fel î apare în interiorul cuvintelor compuse, în care al doilea element începe cu î, de ex., bineînţeles.

Însă ne putem da seama că multă lume nu prea cunoaşte aceste reguli, urmărind chiar titrele din programele televizate. Nu demult în timpul unui program de ştiri pe ecran era scris: „neânţelegeri în Gagauz-Yeri”; mai scriu unii „reântoarcere”, „neântrerupt”, „reântregire” ş.a. Toate aceste cuvinte trebuie scrise cu î, pentru că, fără prefix, ele încep cu litera î – înţelegeri, întoarcere etc.
În interiorul cuvântului â se scrie şi în cazul gerunziilor formate cu sufixul –ând: a lucra – lucrând, a trece – trecând. Din aceste motive de poziţie a sunetului, în unul şi acelaşi cuvânt poate apărea şi î din i, şi â din a, de exemplu: în cuvântul neînţelegând, primul î este motivat de poziţia iniţială din înţelege, iar al doilea â se scrie în sufixul -ând.

Tot noile reguli mai prevăd şi modificarea formelor verbului a fi: se scrie sunt, suntem, sunteţi (la rostire accentul se pune pe u), iar nu sînt, sînteţi, sîntem şi bineînţeles că nu se admite sântem. 

Nelu Sabău (sursa: Timpul.md, articol de Irina Condrea)

8 comentarii la “Cum şi de ce scriem cu â din a sau cu î din i

  1. Scrierea cu două semne pentru acelaşi sunet este o prostie. Evoluţia tuturor scrierilor în toată lumea merge spre simplificare. Românii nu şi-au definitivat niciodată scrierea.Nici atunci cînd foloseau alfabetul chirilic, nici după aceea. Anii ’50 şi ocupaţia sovietică ne-au găsit într-un „armistiţiu” tacit între filologi. Scrierea mai multor semne pentru sunetele „ă”, „î”, precum şi pentru diftongi, triftongi şi vocale scurte şi lungi era încă în dezbatere. Motivele etimologice clamate s-au lovit de marele mister al originii prea multor cuvinte din limba română pentru a putea lansa o regulă de scriere. Nici scrierile aşa-zis etimologice ale altor limbi nu sînt cîtuşi de puţin adevărate.Limba cu scrierea cea mai fonetică este rusa iar filologii români interbelici au mers fără să vrea pe acest drum. Pronunţia însăşi a limbii române ne impune scrierea fonetică. Prin urmare, orice sunet scris în mai multe feluri este un moft! Pînă a ajunge la multe alte subtilităţi lăsate nerezolvate în scrierea limbii române, eu propun să fie rezolvată problema celor 3 „i” şi a diftongilor „ea”, „ia”. Vom mai vorbi! În van, bineînţeles!

    Apreciază

  2. „Titlurile” si nu „titrele” (urmărind chiar titrele din programele televizate)

    TÍTLU, titluri, s.n. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii şi studioul care l-a produs.
    ♦ Cuvânt sau text situat în fruntea unei cărţi, a unui capitol etc. indicând rezumativ materia care se tratează (Noul dicţionar explicativ al limbii române)

    TÍTR//U ~e Masă de substanţă (în grame) dizolvată într-un mililitru de soluţie.
    ♦ Număr care indică fineţea firului de mătase şi a fibrelor sintetice. – Din fr. titre.
    (Noul dicţionar explicativ al limbii române)

    Apreciază

Lasă un răspuns către Lucy Visinescu Anulează răspunsul